Povestea nasterii celui de-al doilea meu copil e descrisă cu amanunte AICI. Acest copil, acest copil neanuntat, nechemat, copilul surpriza care a adus doua liniute pe test in ziua de Mos Nicolae si care s-a incapatanat sa ne aleaga ca familie trecand printr-o sarcina toxica, in care am slabit, am plans in hohote, am avut primul meu atac de panica, am trecut prin carantina cu un copil inchise in casa in timp ce sotul meu medic in linia intai lupta pentru stingerea focarului de boala din zona rosie in care ne aflam. Acest copil, spuneam, m-a vindecat si m-a reparat in zone in care nici nu constientizam cat sunt de franta.
Ce am invatat de la copiii mei pana acum:
Chiar nu conteaza felul in care ii aduci pe lume, ei te iubesc oricum
Nu conteaza ca nu ai facut dus de cateva zile si nu ti-ai spalat parul, ei te admira oricum
Nu e relevant daca ai reusit sa speli toate vasele si rufele si sa cureti casa, ei nu te judeca
Un zambet sincer de copil iti arata daca sunt fericiti cu adevarat
Ei nu plang ca sa te streseze si nu fac boacane ca sa te supere, ci pentru ca deseori sunt neindemanatici sau isi doresc sa faca ceva si au frustrarea ca nu reusesc
Cand te superi pe ei, ei te iubesc
Cand ii certi sau critici, ei te iubesc
Cand ridica manutele spre tine vor sa cobori la nivelul lor sau sa ii ridici pe ei catre tine
Merg cu tine la baie, plang daca dispari din campul lor vizual chiar si o secunda, se trezesc daca pleci de langa ei, nu pot adormi fara bratele tale- aceasta dulce dependenta face parte din dezvoltarea lor
Primul an de viata indraznesc sa il numesc etapa care giver, asta esti pentru bebe: persoana care il hraneste, il schimba, ii face baita, il iubeste cel mai mult. Nu mai este despre tine, esti mainile si picioarele lui, vrea sa il porti, sa vada si sa ii explici lumea in care l-ai adus. De aceea, in aceasta etapa oboseala si extenuarea sunt normale. Sa plangi in prosop in baie ca sa nu te auda nimeni e normal. Sa simti ca iti e dor de cine erai si de viata de dinainte e normal. Sa vrei cateva ore doar pt tine e normal. Ca nu o sa ai mereu toate astea in acest prim an, iarasi e normal. Dar poti cauta solutii sa iti fie un pic mai usor.
Binele copilului meu nu trebuie sa excluda binele meu
Desigur, el este prioritar in satisfacerea nevoilor pentru ca ale lui sunt urgente si trebuie ajutat de indata ce da semne ca are nevoie. Dar un parinte trebuie sa faca fata acestor nevoi care de multe ori te aduc in pragul extenuarii sau chiar depresiei. Asa ca e important sa te hidratezi, sa mananci ceva bun, sa faci lucruri care iti fac placere in acele cateva minute libere care iti raman in cresterea bebelusului sau chiar cu bebe in brate ori in sistem/carut. Echilibrul psihic al parintilor este esential pentru a creste un copil fericit. Apoi, daca in casa atmosfera e placuta, armonioasa, pace si intelegere, copilul simte aceste emotii pozitive si se incarca de la ele.
Caci ai nevoie de armonie si bebe fericit pentru terrible twos, etapa cu dintii si dezvoltarea bebelusului, devenirea lui ca toddler.
Daca vrei, de la nastere, parinteala e ca si cum te urci intr-un carusel: e tot mai rapida si mai anevoioasa calatoria, dar ce senzatii tari iti ofera!
Sau ca si cand esti la o nunta in Moldova si incepe dansul: te ia usor cu o hora la pas, apoi, pe nesimtite creste ritmul pana ajungi la o sarba iute de iti sar papucii din picioare. Si nu poti renunta, nu dai inapoi, ba chiar iti place, desi esti transpirat si simti ca nu mai ai aer. Dar esti mandru nevoie mare de miscarile tale in ringul de dans.
Nu trebuie sa ma intelegi, doar sustine-ma! E asa greu, ca imi vine sa plang mereu. Nu am mancat azi nimic, e inuman! Azi bebe a fost imposibil.…
Izolare, nu aveam de munca, imi era dor de cariera, dor sa ma mai sune cineva, in afara de mama si tata nu vorbeam decat rar cu adulti,…
Eu stiam ca nu sunt bine, simteam ca ma afund ca in nisipuri miscatoare. Stiam tot ce pierd. Eram perfect constienta de tot ce mi se intampla, bun si rau. Nu mai era de ajuns ca aveam bona, ca ieseam in oras cu prietenele, ca aveam timp pentru mine la salon, la masaj, la pensat, iesiri cu sotul, cumparaturi, nimic nu ma mai entuziasma, nimic nu ma facea fericita. Era prea tarziu sa ma scald in acest rasfat dupa lunile de tristete, singuratate, stres, pandemie, maternitate cu nopti extrem de grele, nesomn si iar singuratate si stres.
Pana cand am facut prima pauza de la aceasta viata care m-a dat peste cap. Am scris AICI cum am plecat de Ziua Mamei o saptamana, sa fiu mai putin mama si iarasi fiica si copil la ai mei. Si in bratele lor si dupa ce m-am spovedit la duhovnicul meu, ceva s-a intamplat. Am primit un diagnostic teribil de îngrijorator. Si oricat de cliseistic ar suna, asta a fost trezirea mea: sa ma bucur ca am a doua sansa. Sa fiu recunoscatoare ca, printr-o operatie, am bucuria de a invinge cancerul si a reveni la binecuvantarile mele.
Stii, eu mereu am fost foarte exigenta. Cu mine intai, apoi cu toti ceilalti.
Si cand cineva se plangea de meserie, de ceva anune ca ii e greu, eu eram taioasa si spuneam Ok, daca e greu, fa altceva, nu e pentru tine.
Pana cand am devenit mama si am inceput sa ma plang nonstop de cat e de greu, ca sotul lucreaza prea mult, ca sunt prea singura cu copiii, ca e greu greu greu.
Poate Dumnezeu mi-a dat fix dupa filosofia mea: e prea greu, ok, te iau de acolo sau ti-i iau pe ei. Si astfel iti va fi mai usor.
Asa ca, sa nu cerem vreodata sa ne fie crucea mai usoara, ci sa cerem sa fim noi mai buni si sa o ducem cu intelepciune.
Il stii: e agreabil, magnetic, placut in public. Dar, mai ales, e iubitor, cald, protector cand sunteti doar voi doi. Face dragoste cu tine, nu doar isi satisface…
Dintotdeauna a existat o legatura puternic emotionala intre femei: legatura mama fiica, surorile intre ele, prietenele BFF for life etc. Stim atat de multe unele despre altele, empatizam,…
Daca ne adaptam sau facem un compromis pentru a fi acceptati, asta nu inseamna ca apartinem acelui loc, grup sau imprejurare.
Si daca suntem la un job care nu ne place sau unde nu simtim ca performam la adevarata capacitate, sa ne incapatanam sa continuam doar ca sa demonstram ca nu renuntam, nu e neaparat cea mai buna idee.
Daca vom judeca un peste dupa capacitatea lui de a se catara in copac, saracul peste va iesi pe ultimul loc.
Dar in mediul lui, cu siguranta se va descurca mai bine.
Si ce bine e sa simti ca te descurci bine, ca obtii rezultate, ca atingi anumite standarde!
Doar sa ai curajul sa renunti la ce nu iti e propice si sa acționezi in directia in care inima, feelingul, vocatia ta o cere. Atunci vei simti implinire si vei avea si rezultate.
Curaj, go for it!
Atat de multe sfaturi, idei, stereotipuri si preconceptii auzi atunci cand esti mama. Pana si injuraturile cele mai urate, tot la mama fac referire. De ce oare ranim…
Desigur, stim ca o mama fericita poate creste copii fericiti. Si o sotie fericita face ca toata familia sa fie bine. Dar uneori, in practica, in viata reala,…
Cred ca nu e vreun popor mai “colorat” in exprimare si mai superstitios in credinte de tot felul decat noi, romanii. Am auzit atat de multe superstitii de tot felul, dar si mai multe legate de maternitate, bebelus si traditii religioase. Haideti sa facem haz de necaz:
1. Nu ii taia unghiile copilului. Pana nu le taie nasa prima, tu doar i le rozi
2. Nu fura ceva in timpul sarcinii pt ca cel mic se va naste cu semnul a ceea ce ai furat
3. Nu ii face baie pana la botez pt ca aceea e prima baita
4. Pune-i caciula chiar si in casa, ca e curent
5. Pune-i ata rosie la mana, sa nu ti-l deoache careva
6. Cand vezi pentru prima oara copilul cuiva, pune-i bani la hainute (in san)
7. Nasa sa aduca haine de iesit din spital pentru mama lauza, iar moasa, pentru bebe
8. In ziua botezului, moasa il imbraca pe bebe si il duce la biserica, iar nasa il imbraca după botez si il inapoiaza mamei ca pe un crestin
Acestea sunt doar cateva dintre ideile cu care eu m-am confruntat in experienta mea. Sigur mai stiti si altele, daca vreti sa le impartasiti, va invit!