Author

Maria Popescu

Browsing

Povestea nasterii celui de-al doilea meu copil e descrisă cu amanunte AICI. Acest copil, acest copil neanuntat, nechemat, copilul surpriza care a adus doua liniute pe test in ziua de Mos Nicolae si care s-a incapatanat sa ne aleaga ca familie trecand printr-o sarcina toxica, in care am slabit, am plans in hohote, am avut primul meu atac de panica, am trecut prin carantina cu un copil inchise in casa in timp ce sotul meu medic in linia intai lupta pentru stingerea focarului de boala din zona rosie in care ne aflam. Acest copil, spuneam, m-a vindecat si m-a reparat in zone in care nici nu constientizam cat sunt de franta.

Ce am invatat de la copiii mei pana acum:
Chiar nu conteaza felul in care ii aduci pe lume, ei te iubesc oricum
Nu conteaza ca nu ai facut dus de cateva zile si nu ti-ai spalat parul, ei te admira oricum
Nu e relevant daca ai reusit sa speli toate vasele si rufele si sa cureti casa, ei nu te judeca
Un zambet sincer de copil iti arata daca sunt fericiti cu adevarat
Ei nu plang ca sa te streseze si nu fac boacane ca sa te supere, ci pentru ca deseori sunt neindemanatici sau isi doresc sa faca ceva si au frustrarea ca nu reusesc
Cand te superi pe ei, ei te iubesc
Cand ii certi sau critici, ei te iubesc
Cand ridica manutele spre tine vor sa cobori la nivelul lor sau sa ii ridici pe ei catre tine
Merg cu tine la baie, plang daca dispari din campul lor vizual chiar si o secunda, se trezesc daca pleci de langa ei, nu pot adormi fara bratele tale- aceasta dulce dependenta face parte din dezvoltarea lor

Primul an de viata indraznesc sa il numesc etapa care giver, asta esti pentru bebe: persoana care il hraneste, il schimba, ii face baita, il iubeste cel mai mult. Nu mai este despre tine, esti mainile si picioarele lui, vrea sa il porti, sa vada si sa ii explici lumea in care l-ai adus. De aceea, in aceasta etapa oboseala si extenuarea sunt normale. Sa plangi in prosop in baie ca sa nu te auda nimeni e normal. Sa simti ca iti e dor de cine erai si de viata de dinainte e normal. Sa vrei cateva ore doar pt tine e normal. Ca nu o sa ai mereu toate astea in acest prim an, iarasi e normal. Dar poti cauta solutii sa iti fie un pic mai usor.

Binele copilului meu nu trebuie sa excluda binele meu
Desigur, el este prioritar in satisfacerea nevoilor pentru ca ale lui sunt urgente si trebuie ajutat de indata ce da semne ca are nevoie. Dar un parinte trebuie sa faca fata acestor nevoi care de multe ori te aduc in pragul extenuarii sau chiar depresiei. Asa ca e important sa te hidratezi, sa mananci ceva bun, sa faci lucruri care iti fac placere in acele cateva minute libere care iti raman in cresterea bebelusului sau chiar cu bebe in brate ori in sistem/carut. Echilibrul psihic al parintilor  este esential pentru a creste un copil fericit. Apoi, daca in casa atmosfera e placuta, armonioasa, pace si intelegere, copilul simte aceste emotii pozitive si se incarca de la ele.
Caci ai nevoie de armonie si bebe fericit pentru terrible twos, etapa cu dintii si dezvoltarea bebelusului, devenirea lui ca toddler.
Daca vrei, de la nastere, parinteala e ca si cum te urci intr-un carusel: e tot mai rapida si mai anevoioasa calatoria, dar ce senzatii tari iti ofera!
Sau ca si cand esti la o nunta in Moldova si incepe dansul: te ia usor cu o hora la pas, apoi, pe nesimtite creste ritmul pana ajungi la o sarba iute de iti sar papucii din picioare. Si nu poti renunta, nu dai inapoi, ba chiar iti place, desi esti transpirat si simti ca nu mai ai aer. Dar esti mandru nevoie mare de miscarile tale in ringul de dans.

Nu trebuie sa ma intelegi, doar sustine-ma!
E asa greu, ca imi vine sa plang mereu.
Nu am mancat azi nimic, e inuman!
Azi bebe a fost imposibil.
Cred ca voi muri de epuizare
Nu mai vreau!!!
Vreau o pauza de la viata asta cu copil!
Ia-l un pic, ca nu stiu ce sa ii mai fac
Ce mi-o fi trebuit mie copil, imi era tare bine la job!
Vreau in club!
Vreau doar sa doooorm!
Nu vreau sa vad pe nimeni
Nu vreau sa vina nimeni in vizita
Nu merg nicaieri
Etc
Lista asta nu se termina niciodata pentru ca fiecare prospata mamica are propriile nevoi in maternitate si resimte diferit aceste momente.
Intotdeauna am apreciat mamicile care au vorbit cu sinceritate si au recunoscut ca le e greu. Pentru ca am avut in jur si femei care puteam sa jur ca citau din carti sau vorbeau din filme ca nu e deloc greu, ca ce frumos e,  ca ele se simt cele mai implinite si nu mai au nevoie de nimic.
Pe bune?? Nu ai nevoie sa mananci sau sa faci un dus cand ai chef? Nici un dor de vechea ta viata?
Pledez doar pentru normalitate si a nu mai brava cu episoadele grele din viata noastra. Desigur ca putem face fata, clar suntem puternice si minunate si mame perfecte pentru copiii nostri. Si, totusi, asta nu inseamna ca nu e greu. Asta nu inseamna ca trebuie mereu sa pozam in aceste fiinte perfecte, fara urma de (re)sentimente. Suntem mame, asta ne face fiinte speciale, trecem prin greul nostru cu iubire si asta e de ajuns. Daca ne curg si lacrimi pe acest drum, iarasi e in regula. Curaj, tuturor!

Izolare, nu aveam de munca, imi era dor de cariera, dor sa ma mai sune cineva, in afara de mama si tata nu vorbeam decat rar cu adulti, in Franta nu cunosteam decat extrem de putine persoane.
Pana cand fetele au mai crescut, am avut curajul sa am contact direct cu institutii ale statului, sa caut de munca etc.
Si oamenii au inceput sa ma caute.
Imi amintesc intr-o dimineata am primit 3 apeluri unul dupa altul, wow, cat de importanta m-am simtit si cata energie am primit, desi Naty nu dormise de pe la ora 4…
Toate trec, e adevarat, in timp ce sapi tunelul, gandeste-te pozitiv si fii cu ochii dupa luminita de la capat, caci toate au un sfarsit.

Si telefonul va suna din nou…

Eu stiam ca nu sunt bine, simteam ca ma afund ca in nisipuri miscatoare. Stiam tot ce pierd. Eram perfect constienta de tot ce mi se intampla, bun si rau. Nu mai era de ajuns ca aveam bona, ca ieseam in oras cu prietenele, ca aveam timp pentru mine la salon, la masaj, la pensat, iesiri cu sotul, cumparaturi, nimic nu ma mai entuziasma, nimic nu ma facea fericita. Era prea tarziu sa ma scald in acest rasfat dupa lunile de tristete, singuratate, stres, pandemie, maternitate cu nopti extrem de grele, nesomn si iar singuratate si stres.
Pana cand am facut prima pauza de la aceasta viata care m-a dat peste cap. Am scris AICI cum am plecat de Ziua Mamei o saptamana, sa fiu mai putin mama si iarasi fiica si copil la ai mei. Si in bratele lor si dupa ce m-am spovedit la duhovnicul meu, ceva s-a intamplat. Am primit un diagnostic teribil de îngrijorator. Si oricat de cliseistic ar suna, asta a fost trezirea mea: sa ma bucur ca am a doua sansa. Sa fiu recunoscatoare ca, printr-o operatie, am bucuria de a invinge cancerul si a reveni la binecuvantarile mele.
Stii, eu mereu am fost foarte exigenta. Cu mine intai, apoi cu toti ceilalti.
Si cand cineva se plangea de meserie, de ceva anune ca ii e greu, eu eram taioasa si spuneam Ok, daca e greu, fa altceva, nu e pentru tine.
Pana cand am devenit mama si am inceput sa ma plang nonstop de cat e de greu, ca sotul lucreaza prea mult, ca sunt prea singura cu copiii, ca e greu greu greu.
Poate Dumnezeu mi-a dat fix dupa filosofia mea: e prea greu, ok, te iau de acolo sau ti-i iau pe ei. Si astfel iti va fi mai usor.

Asa ca, sa nu cerem vreodata sa ne fie crucea mai usoara, ci sa cerem sa fim noi mai buni si sa o ducem cu intelepciune.

Il stii: e agreabil, magnetic, placut in public. Dar, mai ales, e iubitor, cald, protector cand sunteti doar voi doi.
Face dragoste cu tine, nu doar isi satisface niste  nevoi. Are rabdare, te saruta, te mangaie pe par si te pupa pe frunte…
Te sustine ca cel mai infocat fan al tau. Are incredere in tine, te ridica atunci cand iti e greu, iti spune ca stie ca poti face asta…
Se simte onorat si bucuros ca sunteti impreuna. La o petrecere cu prietenii lui, unde poate nu il cunosti decat pe el, te tine de mana, te prezinta tuturor, nu te abandoneaza ca sa se distreze el…
Nu e egoist. Iti prepara cafeaua asa cun iti place, iti cumpara sucul preferat de la benzinarie atunci cand porniti la drum fara sa te intrebe daca vrei ceva, iti lasa ultima bucata de ciocolata sau gurita din prajitura lui daca observa ca ti-a placut…
Te pune pe un piedestal. Nu doar in fata celorlalti, dar si cand sunteti in doi. Iti recunoaste meritele, abilitatile, reusitele profesionale sau succesul ca ai gatit o mancare buna fara a-i fi teama ca acest lucru ii stirbeste propria stralucire sau propriul succes…
E langa tine cand ati pierdut. Ati esuat într-un business sau ati ales prost un drum, te ia in brate si te incurajeaza. Asumarea greselilor in cuplu si impartasirea pierderii va alina durerea si va leaga…
Admira faptul ca esti femeie si mama. Intelege efortul si minunea de a da viata, de a-i naste copiii si a le fi mama. E langa tine si nu te judeca cand te plangi ca nu mai poti, ca ai obosit, ca e greu. Sarbatoreste minunea care esti si binecuvantarile care va sunt copiii

Nu te judeca, ci asculta si ofera sprijin sau solutii. Atunci cand cineva te-a enervat sau la serviciu apar probleme, e acolo sa iti aminteasca cat de buna esti la ceea ce faci, ce om valoros esti si ca toate trec, el ramane langa tine pentru ca te iubeste…
Gateste, spala, strange si curata la randul lui. Nu considera ca e mai putin barbat daca duce gunoiul, aspira sau schimba scutece. Sunteti parteneri si te respecta suficient cat sa nu te eticheteze drept femeie in casa, ci egala si iubita lui…
Vorbeste frumos despre tine cu prietenii lui. Chiar in lipsa ta, le arata celorlalți sentimentele frunoase pentru tine, fara a fi fals sau fortat. Iti lauda abilitatile si isi marturisește dragostea. Este entuziasmat ca sunteti impreuna, ca ati petrecut 5 ore la prima intalnire, ca esti frumoasa, ca l-ai surprins cu simtul umorului, ca l-ai cucerit cu istetimea ta…
Stie sa fie tata pentru copiii vostri. Una dintre provocarile mari in cuplu apare cu nasterea primului/primilor copil/copii. Tensiunile inevitabile, extenuarea, stresul, anxietatea, propriile rani, toate ies la suprafata ca un submarin de care nu stiai ca exista. Barbatul acesta stie sa taca atunci cand tu esti nervoasa, te primeste sa plangi in bratele lui, iti spune ca faci o treaba atat de buna, ca esti frumoasa chiar si atunci cand nu ai machiaj si parul coafat, ca te lasa sa dormi si se ocupa de copii ori de cumparaturi, ca iti recomanda sa iesi putin in oras singura sau cu prietenele. Sau ca isi asuma el familia o saptamana, cat mergi tu in vizita la surori sa iti incarci bateriile…
Te iubeste chiar si cand esti imposibila. In depresie ori tensionata, plansa, lauza, cand ai ratat un examen sau ai pierdut un proiect profesional, cand nu ai reusit sa faci dus, cand nu esti bine cu tine sau ai ratacit drumul, el e acolo sa te repare, te strange in brate sa puna piesele la loc, coase acolo unde ceva s-a rupt, repara unde ceva s-a stricat, asaza la loc unde increderea s-a zdruncinat, spala unde sufletul ti-e ingreunat…
Barbatul acesta iti ridica templu si iti este altar, iar tu te simti mereu acasa acolo unde este el.

Dintotdeauna a existat o legatura puternic emotionala intre femei: legatura mama fiica, surorile intre ele, prietenele BFF for life etc. Stim atat de multe unele despre altele, empatizam, simtim, stim prin ce trece cealalta.
Ne intelegem una pe alta asa cum rar o poate face un barbat (nu pentru ca nu vrea, ci pentru ca barbatii nu trec, nici fizic nici emotional prin ce trecem noi).
In generatiile trecute, cand nasterea de prunci era o trauma si se desfasura in conditii insalubre si deloc propice, femeile adesea spuneau ca isi doresc sa nasca baieti, pentru ca fetele sunt tare chinuite.
Desigur, nu stie nimeni soarta altui om si totusi, mamele si femeile de dinainte aveau mare mila pentru fiicele lor.
Pe cele care aveau sotii violenti, le ajutau si le protejau, cand aveau copii sareau sa le ajute, daca se imbolnaveau foloseau remedii stravechi una pentru cealalta, se ascundeau, se acopereau una pe alta pana la complicitate.
In prezent insa, singuratatea data de mediul social si profesional in care femeia traieste (pleaca de acasa ca sa studieze intr-un oras mai mare, acolo apoi munceste, deci nu prea are timp sa isi faca multi noi prieteni, apoi se casatoreste, face copii, iar munceste, plateste ratele si in toata viteza asta e tare singura) face ca acest sentiment de sora, de gasca de fete complice in toate sa dispara.
Cand te casatoresti, toti iti spun felicitari, dar prea putin despre cat e de greu de dus un parteneriat in doi pe termen lung.

Cand esti gravida sau cand nasti, iarasi primesti felicitari, fara vreun indiciu despre cat de coplesitoare si grea poate fi maternitatea, mai ales la inceput.
Si, totusi, o mama e mereu acolo
O prietena nu te va lasa la greu
O vecina va sta cateva ore cu copilul tau
O colega iti va aduce de mancare cand iti e rau
O amica te va suna cand, poate, iti e cel mai greu.

Pentru ca oricat de complicate am fi, noi, femeile, ramanem complice una pentru alta la greu.
Cele mai amare lacrimi le-am varsat in poala bunicii mele.
Ma mangaia si ma legana si ma alina.
Apoi am plans des si la mama pe umar
Si foarte mult am plans in bratele surorilor mele
Si am mai plans la cea mai buna prietena, nasa mea
Si la prietenele din copilarie cu care avem ritualul sa ne intalnim lunar
Si am mai plans cu noile prietene din diaspora atunci cand ne simțeam departe si singure si cand copiii nu ne ascultau
Femeiele, mereu complice. Mereu complicate

Daca ne adaptam sau facem un compromis pentru a fi acceptati, asta nu inseamna ca apartinem acelui loc, grup sau imprejurare.
Si daca suntem la un job care nu ne place sau unde nu simtim ca performam la adevarata capacitate, sa ne incapatanam sa continuam doar ca sa demonstram ca nu renuntam, nu e neaparat cea mai buna idee.
Daca vom judeca un peste dupa capacitatea lui de a se catara in copac, saracul peste va iesi pe ultimul loc.
Dar in mediul lui, cu siguranta se va descurca mai bine.
Si ce bine e sa simti ca te descurci bine, ca obtii rezultate, ca atingi anumite standarde!
Doar sa ai curajul sa renunti la ce nu iti e propice si sa acționezi in directia in care inima, feelingul, vocatia ta o cere. Atunci vei simti implinire si vei avea si rezultate.
Curaj, go for it!

Atat de multe sfaturi, idei, stereotipuri si preconceptii auzi atunci cand esti mama. Pana si injuraturile cele mai urate, tot la mama fac referire. De ce oare ranim atat de mult insasi fiinta pe care pretindem ca o iubim cel mai mult? Mama e inceputul nostru. E pantecele din care am luat viata. E sanul la care am supt. Pieptul la care am crescut. Gradina de unde ne-am luat seva si de unde ne-am hranit. Ajutorul care oricand ne raspunde daca o chemam.
Si, totusi, ne permitem atat de multe sa ii reprosam, sa o repezim, sa o amanam, sa nu ii raspundem la telefon… mama nu ne este datoare cu nimic.
Si cu atat mai putin ne este permis sa judecam noi alte mame: ca au nascut natural sau prin cezariana, ca au alaptat sau au folosit formula, ca au sau nu au ajutor, ca s-au intors la munca prea devreme sau deloc, ca pun caciula copilului sau il imbraca prea subtire… Mamele sunt fiinte superioare din momentul in care au dat nastere, sa nu uitam. Nicicand nu este omul mai aproape de divinitate decat atunci cand o mama naste un prunc.
Sa le iubim mai mult, sa le prețuim mai mult si sa le judecam mai putin.

Desigur, stim ca o mama fericita poate creste copii fericiti. Si o sotie fericita face ca toata familia sa fie bine. Dar uneori, in practica, in viata reala, uitam sau ne pierdem in rutina si uitam sa ne ingrijim de propriul bine. Iata ce a functionat pentru mine ca sa ma mentin pe linia de plutire:

1. Sa nu uiti sa te iubesti
2. Iarta-te cand crezi ca nu ai facut ceva suficient de bine
3. Fa-ti timp pentru tine
4. Cere ajutor cand simti ca ai nevoie
5. Nu te simti vinovata daca vrei sa iei o pauza de la rutina din viata ta
6. Nu iti abandona prietenii si viata sociala
7. Nu iti neglija sotul, bucurați-vă in continuare unul de altul
8. Tine copilul in brate oricat doresti, fara teama ca il răsfeți
9. Alapteaza atat timp cat te simti si tu bine si impacata
10. Binele copilului tau nu trebuie sa excluda binele tau

Cred ca nu e vreun popor mai “colorat” in exprimare si mai superstitios in credinte de tot felul decat noi, romanii. Am auzit atat de multe superstitii de tot felul, dar si mai multe legate de maternitate, bebelus si traditii religioase. Haideti sa facem haz de necaz:
1. Nu ii taia unghiile copilului. Pana nu le taie nasa prima, tu doar i le rozi
2. Nu fura ceva in timpul sarcinii pt ca cel mic se va naste cu semnul a ceea ce ai furat
3. Nu ii face baie pana la botez pt ca aceea e prima baita
4. Pune-i caciula chiar si in casa, ca e curent
5. Pune-i ata rosie la mana, sa nu ti-l deoache careva
6. Cand vezi pentru prima oara copilul cuiva, pune-i bani la hainute (in san)
7. Nasa sa aduca haine de iesit din spital pentru mama lauza, iar moasa, pentru bebe
8. In ziua botezului, moasa il imbraca pe bebe si il duce la biserica, iar nasa il imbraca după botez si il inapoiaza mamei ca pe un crestin
Acestea sunt doar cateva dintre ideile cu care eu m-am confruntat in experienta mea. Sigur mai stiti si altele, daca vreti sa le impartasiti, va invit!