Izolare, nu aveam de munca, imi era dor de cariera, dor sa ma mai sune cineva, in afara de mama si tata nu vorbeam decat rar cu adulti, in Franta nu cunosteam decat extrem de putine persoane.
Pana cand fetele au mai crescut, am avut curajul sa am contact direct cu institutii ale statului, sa caut de munca etc.
Si oamenii au inceput sa ma caute.
Imi amintesc intr-o dimineata am primit 3 apeluri unul dupa altul, wow, cat de importanta m-am simtit si cata energie am primit, desi Naty nu dormise de pe la ora 4…
Toate trec, e adevarat, in timp ce sapi tunelul, gandeste-te pozitiv si fii cu ochii dupa luminita de la capat, caci toate au un sfarsit.
Si telefonul va suna din nou…
