Nu, copiii nu cresc repede. Puiul de om, aceasta fiinta de necomparat si de nepretuit se formeaza, se naste si se creste cel mai greu din lumea asta! 9 luni in burtica, o nastere incarcata nu doar de senzatii fiziologice, cat mai ales de sens emotional si afectiv, apoi o viata de iubire neconditionata pentru acea fiinta care a salasluit candva in tine… Nu ii spune unei mame ca “Ce repede trece si iti va fi dor”, nu cat timp ea e inca acolo, plange, iar nu a mancat la timp si nu a mai iesit in oras de luni intregi. Sau daca ii zici, fa-o strict ca o incurajare ca tot greul care i se pare acum greu va trece repede si ca va ramane doar cu amintirea puiului mic la piept. Pentru ca toate trec, si cele bune, si cele rele. Si, precum la nastere, cand uiti toata suferinta in prima secunda cand bebe vine pe tine, asa si clipele delicate ale maternitatii la inceputurile ei firave si nestiutoare trec, se uita si ramai doar cu frumusețea gangurerilor si a zambetelor haioase.
Dar de ce totusi pare ca puii nostri se fac mari repede si parca nu ne ajunge timpul, oricat de lungi par uneori noptile alea albe nedormite sau zilele cumplite cu maraieli si plans din orice? Eu as zice asa: intr-un cuvant din cauza EPUIZARII.
Epuizarea corpului dupa sarcina si nastere. Lauzia este trecerea de la aceasta etapa la noua viata de mamica. Despre lauzie și cum a fost pentru mine am scris AICI mai multe. Dar e clar ca primele 40 de zile corpul isi aloca rezervele pentru a se repara, a se adapta la noul stil de viata cu somn putin si fractionat, a alapta acolo unde este cazul, a fi scut si culcus noului pui – culcus exterior de aceasta data, după ce l-a gazduit cateva zeci de saptamani in interior.
Epuizarea cauzata de vigilenta sporita. Exista studii (unele explicate foarte in detaliu si chiar dragut in seria Babies pe Netflix) care arata clar cum creierul mamei, printre altele, sufera o modificare uimitoare chiar la nastere, invariabil și indiferent de modalitatea aducerii pe lume a bebelusului: glanda numita amigdala (PARCA, tb verificat!!!) se mareste de cateva ori, cauzand acea senzatie de vigilenta sporita. Asa ca, nu te mira daca inainte de bebe puteai dormi cu fanfara la ureche, iar acum auzi orice rasuflare sau foiala a micutului. Asta fragmenteaza puternic somnul mamei, caci nu, la tatici nu se produce aceasta modificare, glanda lor ramanand pe pozitie. De aceea, ei vor sforai in continuare daca au somn bun de felul lor, pentru ei nimic nu se schimba aici, conform studiului. Pot deveni ei vigilenti pentru ca decid sa se implice si sa aiba grija de bebe, asta e alta discutie.
Asa ca, daca vrei sa te si bucuri de maternitate, sa nu se transforme doar intr-o responsabilitate si sa nu te copleseasca stresul, iti recomand din inima:
- Cere ajutor cand nu mai poti
- Ia o pauza cand simti nevoia
- Dormi. Recupereaza somnul ori de cate ori ai ocazia. Dormi!
- Hidrateaza-te! multe stari de oboseala, nervi si indispozitie au cauze pur fiziologice. Bea apa, mananca, fa miscare.
- Fa-ti mici placeri cat de des poti. E atat de important sa nu te simti pe ultimul loc in viata ta. Fa dus, coafeaza-ti parul mergi la manichiura, fa orice te ajuta sa te simti mai bine.
- Nu ignora viata sociala. Iesi cu prietenele, comunica cu cunoscutii ca si pana acum.
- Nu uita ca bebe te vrea energica si fericita!
Iti multumesc ca ai ales sa poposesti pe blogul meu. M-as bucura daca ai gasit ceva ce iti place sau macar ceva ce ti-a adus un plus: o…
Pentru ca vestea buna a coincis cu ziua de nastere a mamei soacre (care s-a rugat mult pentru noi si ne-a sustinut mereu), am conceput aceasta mini-poezie, scrisa…
De multa vreme ma gandeam ce norocoasa as fi sa pot experimenta ambele tipuri de nastere pentru ca intotdeauna am fost o persoana curioasa, dar si empatica. Si e mult mai usor sa te pui in locul cuiva sau sa il intelegi daca si tu ai fost in aceeasi pozitie/situatie.
Prima noastra copila (Maria) a venit pe lume la aproape 40 de saptamani intr-o dupa amiaza de vineri. A fost, ceea ce mai tarziu am aflat ca se numeste “cezariana de Weekend”. Adica nu exista motive medicale pentru a face operatia, ci doar confortul medicului care asteapta weekendul si, desigur, nerabdarea si entuziasmul parintilor care abia asteapta sa isi cunoasca primul nascut si accepta sa isi cunoasca copilul mai repede decat era prevazut. Astfel, Mariuca a sosit in urma unei nasteri declansate (perfuzie cu oxitocina, urmata de ruperea manuala a membranelor) si finalizate cu operatia de cezariana.
Avand in vedere toate cursurile de pregatire a nasterii naturale la care participasem si tot planul de nastere pregatit in detaliu, precum si nerealizarea acestuia, aveam toate riscurile sa raman traumatizata si sa intru rapid in depresia post partum. Declansarea nasterii si ruperea membranelor, raceala si lipsa de comunicare a specialistilor din spital au fost greu de indurat. Dar buna ingrijire post partum atat a mea, cat si a bebelusului, m-au ajutat sa ma externez cu zambetul pe buze si cu o stare generala foarte buna.
Una peste alta, recuperarea cu bebe acasa a fost o experienta foarte placuta si m-a ajutat sa uit nasterea traumatizanta prin care am trecut.
Cezariana nu e bau-bau. Trebuie doar sa ai langa tine oameni faini care sa te ajute post operator si cu bebe. Poate fi chiar o experienta placuta atat timp cat si tu, si bebe ajungeti cu bine acasa si cu sanatate.
Dupa ce am reusit sa o avem acasa pe Maria, pe masura ce timpul trecea, am stabilit ca ne dorim mult ca ea sa nu creasca singura, si, mai ales, sa nu fie singura pe lume mai tarziu. Asa ca am decis sa mai avem copii, fara a stabili vreun termen precis.
Iar pana ca Mariuca sa implineasca 1 an, soțul meu a primit o oferta de nerefuzat si ne-am relocat in Franta. Aici am ramas insarcinata la foarte scurt timp dupa ce ne-am mutat, tot cu o fetita.
Inca de la inceputul sarcinii, mi-am dorit mult sa am o altfel de experiența a nasterii, una implinitoare, intrucat nasterea e o minune care ne apartine, ca femei, un moment unic indiferent de cati copii am avea. Asa ca am început sa construiesc, in mintea mea, posibilitatea de a naste natural.
Iata cum a decurs:
Imi doream mult sa ajung sa scriu asta: NVDC reusit in Franta, la 18 luni de la cezariana facuta in Romania. Mi-au fost de mare ajutor toate filmulețele de pe canalul YouTube al Dittei Depner, dar si altele, la fel de inspirationale si minunate.
Povestea pe scurt: chiar cand am implinit 40 de saptamani a inceput travaliul: duminica noaptea la 2:55 contractii dureroase la 5 min distanta, nu ma asteptam sa porneasca asa in forta. Am rezistat cu respiratii de relaxare, ganduri pozitive ca pot duce cu bine la capat. Pe la 6:30 am facut dus pentru ca simteam ca ma apropii si contractiile erau tot mai dese si dureroase. L-am trezit pe sot, la 7 eram la spital cu dilatatie 4. Totul a escaladat apoi rapid si la ora 14:11 am nascut-o pe a doua noastra fetita din doar cateva impingeri.
3530 greutatea, 50 cm. Eu am avut ceva rupturi in profunzime, m-au cusut.
Fetita a stat pe mine cateva ore bune, fara spalare, si la san.
Desigur, nasterea este de abia inceputul drumului, caci a fi mama inseamna sa si cresti, hranesti, alini, educi, imbratisezi (si atat de multe altele care vin dupa nastere) minunea de pui de om adus pe lume. Francezii au o urare tare draguta pentru mamele proaspete, la plecarea din maternitate: te felicita pentru reusita nasterii si apoi iti spun “Bonne continuation!”. Si cand ajungi cu bebe acasa, intelegi ce au vrut sa zica.
Desigur, cand esti parinte si nu apuci nici sa te duci la baie sau sa mananci linistit o masa, ajutorul bunicilor iti poate fi o adevarata binecuvantare: ceva…
Sa ii vad neajunsurile si limitele cauzate de trairile din propria copilarie, dar si sa ii admir taria, rabdarea, calmul, dragostea neconditionata pentru fetitele noastre
Sa il vad vulnerabil din cauza extenuarii, dar si mandru si adorabil de fericit când le ia pe amandoua in brate
Poate uneori speriat sau ingrijorat, dar atat de puternic pentru noi
Stalpul meu atunci cand am nascut in sala de operatii si in sala de nasteri
Stalpul meu cand m-am panicat ca nu doarme
Si la prima febra
Si la prima otita
Si inlocuitorul meu de nadejde cand am simtit ca sunt epuizata sau ca pierd laptele
Si mama, atunci cand eram prea obosita sa o pazesc in noptile cand era racita
Iar dupa venirea lui bebe 2, a fost mama pentru prima fetita: de la somn, baita, la joaca si educatie
Ati observat cum, inca de la nastere, ori de cate ori bebelusul plange sau manifesta vreun disconfort, toata lumea zice: Hai la mama! Sau te intreaba pe tine,…
Despre experienta nasterilor mele am scris deja AICI si AICI. Si tot din experienta mea, va ofer cateva ganduri legate de cat de diferite/asemanatoare sunt de fapt cele doua metode de a ne aduce pe lume propriile miracole.
1. Lipsa travaliului (cezariana programata) fata de parcurgerea travaliului la nasterea vaginala. Desigur, si eu, ca multe alte femei, aveam marea teama de durerile din travaliu si expulzie. De aceea, de multe ori ma gandeam ca daca nu o sa mai pot, voi cere cezariana. Insa, dupa ce am studiat medical si psihologic ce inseamna travaliu, dupa ce am privit cateva filmulete de nasteri naturale de bun simt (nu exagerate, ca in filme, unde se tipa in gura mare) si am vazut si cateva video-uri ale Dittei Depner pe canalul ei de YouTube, am inteles ca nu e chiar asa rau. Ba mai mult, o explicatie a Dittei mi-a ramas si acum in minte si o port cu mine: fiecare durere, fiecare contractie, ma aduce mai aproape de intalnirea cu bebe. Fraza asta mi-a dat atata putere inca de la primele contractii pentru ca vizualizam, proiectam si, mai ales, intelegeam ce se intampla cu corpul meu, care e mersul normal si incotro ma ducea fiecare contractie. Experimentarea travaliului si faptul ca am trecut prin el, nu peste el, mi-a dat o satisfactie incredibila, o senzatie grozava de eliberare si o stare de fericire pura. Am simtit cumva ca am castigat dreptul de a fi mama, ca am luptat pentru asta si ca sunt atat de puternica si potrivita pentru copilul meu. Am castigat stima de sine, siguranta de sine si o putere imensa de a ma bucura de familia mea.
2. Anestezia (rahianestezie vs. epidurala) tot in coloana vertebrala, se face intai o anestezie locala cu un ac finut, urmata de introducerea cateterului cu un ac mai gros. Atentie: e important sa stai cat mai nemiscata si sa respecti indicatiile medicului anestezist si/sau ale asistentei ATI pt ca anestezia sa prinda la fel pe ambele parti (la cezariana nu am avut problema asta, insa la nasterea naturala, anestezia a prins mai bine pe partea stanga, iar pe dreapta simteam durerea contractiilor mai puternica).
3. Timpul de asteptare pana la intalnirea cu bebe (cezariana dureaza aproximativ 40-60 minute, la care se adauga timpul de dinainte necesar pt analize si pregatire, in timp ce travaliul poate dura ore bune, in cazul meu 11 ore pana mi-am tinut fetita in brate).
4. Programare vs surpriza intalnirii (cezariana se poate programa de indata ce esti la termen sau medicul considera ca e cazul, in timp ce travaliul te poate surprinde oriunde si la orice moment). Eu m-am trezit din somn la 2:55 cu dureri mari si contractii la 5 min si am nascut dupa ora 14:00.
5. Lactatia si alaptarea (in cazul nostru, lactatia a aparut cam la fel de rapid dupa ambele nasteri – am consumat imediat multe lichide, inclusiv ceai organic pentru sustinerea alaptarii si colostru am avut imediat cativa ml, apoi usor-usor am tras cu pompa de la o zi la alta si am avut lapte pentru ambele bebeluse).
6. Burta si recuperarea. Dupa operatia de cezariana, uterul s-a retras mai greu, burtica de asemenea. Aveam acele dureri de mijloc la aproape fiecare miscare. Desi suportabile, daca tuseam, radeam, ma miscam, disconfortul exista. La nasterea naturala, uterul s-a retras mult mai rapid. Recuperarea a durat maximum 3 saptamani in sensul de burtica, uter, cusatura. Iar senzatia de durere sau disconfort a durat vreo doua zile doar.
7. Furtuna hormonala. Cum am mai spus, dupa operatia de cezariana m-am simtit pacienta, in timp ce nasterea naturala m-a ajutat sa simt ca sunt mama. Dupa cezariana am plans mai mult, ma si durea, nu ma puteam dedica 100% copilului pentru ca eu insami eram inca in proces de recuperare. Simt ca cezariana mi-a furat cumva cateva saptamani de frumusete si gingăsie cu bebe mic-mic. M-a impiedicat sa fac mai mult, sa o simt mai mult, sa o adulmec mai indeaproape, sa o plimb si sa o port mai mult. Dupa nasterea naturala am stat cu bebe in brate imediat, ora magica si pana la iesirea din spital (acasa am mai rarit sesiunile de tinut bebe in brate pt ca am alternat cu tinut copilul 1). Hormonii mi-au fost complici si am rezistat foarte bine emotiilor primei intalniri intre surioare, primele nopti nedormite, alaptatului de la 0 si tot ce inseamna un nou inceput cu un nou-nascut. Am plans in seara dinaintea externarii la gandul ca imi va fi greu cu doua copile asa mici (am simtit un pic de panica), apoi am mai plans in a doua saptamana (simteam nevoia sa eliberez ceva tensiune venita din dificultatea de adaptare la noua viata in 4). Dar starea generala a fost considerabil mai buna dupa a doua nastere, am simtit bucurie imensa, usurare dupa nastere, relaxare in cresterea lui bebe 2 fata de bebe 1. Cum am mai spus, bebe 2 e a doua mea sansa (poate ultima) de a da viata, de a aduce viata mai bine zis pe pamant si de a simti si mirosi minunea asta. Asa ca bucuria e enorma.