Tag

recunostinta

Browsing

Eu stiam ca nu sunt bine, simteam ca ma afund ca in nisipuri miscatoare. Stiam tot ce pierd. Eram perfect constienta de tot ce mi se intampla, bun si rau. Nu mai era de ajuns ca aveam bona, ca ieseam in oras cu prietenele, ca aveam timp pentru mine la salon, la masaj, la pensat, iesiri cu sotul, cumparaturi, nimic nu ma mai entuziasma, nimic nu ma facea fericita. Era prea tarziu sa ma scald in acest rasfat dupa lunile de tristete, singuratate, stres, pandemie, maternitate cu nopti extrem de grele, nesomn si iar singuratate si stres.
Pana cand am facut prima pauza de la aceasta viata care m-a dat peste cap. Am scris AICI cum am plecat de Ziua Mamei o saptamana, sa fiu mai putin mama si iarasi fiica si copil la ai mei. Si in bratele lor si dupa ce m-am spovedit la duhovnicul meu, ceva s-a intamplat. Am primit un diagnostic teribil de îngrijorator. Si oricat de cliseistic ar suna, asta a fost trezirea mea: sa ma bucur ca am a doua sansa. Sa fiu recunoscatoare ca, printr-o operatie, am bucuria de a invinge cancerul si a reveni la binecuvantarile mele.
Stii, eu mereu am fost foarte exigenta. Cu mine intai, apoi cu toti ceilalti.
Si cand cineva se plangea de meserie, de ceva anune ca ii e greu, eu eram taioasa si spuneam Ok, daca e greu, fa altceva, nu e pentru tine.
Pana cand am devenit mama si am inceput sa ma plang nonstop de cat e de greu, ca sotul lucreaza prea mult, ca sunt prea singura cu copiii, ca e greu greu greu.
Poate Dumnezeu mi-a dat fix dupa filosofia mea: e prea greu, ok, te iau de acolo sau ti-i iau pe ei. Si astfel iti va fi mai usor.

Asa ca, sa nu cerem vreodata sa ne fie crucea mai usoara, ci sa cerem sa fim noi mai buni si sa o ducem cu intelepciune.

Sa ii vad neajunsurile si limitele cauzate de trairile din propria copilarie, dar si sa ii admir taria, rabdarea, calmul, dragostea neconditionata pentru fetitele noastre
Sa il vad vulnerabil din cauza extenuarii, dar si mandru si adorabil de fericit când le ia pe amandoua in brate
Poate uneori speriat sau ingrijorat, dar atat de puternic pentru noi
Stalpul meu atunci cand am nascut in sala de operatii si in sala de nasteri
Stalpul meu cand m-am panicat ca nu doarme
Si la prima febra
Si la prima otita
Si inlocuitorul meu de nadejde cand am simtit ca sunt epuizata sau ca pierd laptele
Si mama, atunci cand eram prea obosita sa o pazesc in noptile cand era racita

Iar dupa venirea lui bebe 2, a fost mama pentru prima fetita: de la somn, baita, la joaca si educatie

Ca viata e nedreapta, ca de ce mi se intampla tocmai mie, ca de ce e asa greu etc… sunt ganduri pe care multe persoane le au. De ce eu? Sau X nu merita asa ceva…
Desigur, sunt multe nedreptati pe lume si nu intru acum in acest subiect, nu asta vreau sa subliniez.
In cartea “Sensul Vietii”, moderata de Mihai Morar, in una dintre conversatiile sale cu parintele Necula, acesta din urma spune ca niciodata, in toata slujirea lui de cateva zeci de ani, nu a auzit vreun copil bolnav care sa spuna “De ce eu?”. In schimb, multi parinti intreaba acest lucru…
Dar de multe ori, in viata asta, cand ceva se intampla bine – poate nesperat de bine – e corect sa fim recunoscatori si sa ne bucuram ca primim de multe ori nu ceea ce meritam, ci ceva mult mai bun.
A avea familie, a avea copiii sanatosi, a fi noi insine bine si intregi sunt lucruri luate for granted de prea multe ori.
Sa ne concentram, propun, pe a vedea tot binele care ne vine in anumite momente si care nu musai ni se cuvine, si sa fim tari cand e greu. Pentru ca mereu se poate mai rau, mereu e cineva care sufera mai mult decat noi sau pe care il putem ajuta.

Pentru ca nu am reusit sa cumpar un cadou de Ziua Indragostitilor, m-am gandit sa ii creez sotului meu un cadou unic: m-am inspirat din melodia Have I told you, a artistului Rod Stewart (unul dintre preferatii nostri). Si, desi nu am reusit sa apelez la cineva sa ne faca linia melodica, impartasesc cu voi versurile scrise cu atata emotie intr-un cantec care se vrea o multumire pentru casnicia noastra:

Ti-am spus cata pace imi aduce gandul ca la finalul zilei vii acasa ?
Cata liniste cand stiu ca sunt a ta.
Si ce alinare in inima ca esti al meu!

Numai cu tine ma simt ca ACASA
Si doar cu tine vreau sa locuiesc
Sa iti incredintez viata mea toata,
Sa facem impreuna-un univers.

Ti-am spus vreodata ca fara tine sunt pierduta?
Pierduta sunt fara al tau sarut
Si trista, goala, ratacita e viata
Atunci cand nu te mai aud.

Numai cu tine ma simt ca ACASA
Si doar cu tine vreau sa locuiesc
Sa iti incredintez viata mea toata,
Sa facem impreuna-un univers.

Si imi lipsesti mereu si sufar tare
Cand timpul impreuna nu-l avem
Caci te iubesc, te pretuiesc prea tare
Si niciodata nu vreau sa te pierd.

Si nu te iau for granted vreodata
Caci stiu: ca tine altul nu gasesc
Sa il iubesc, atat sa ma iubeasca,
La pieptul tau mereu ma linistesc.

Numai cu tine ma simt ca ACASA
Si doar cu tine vreau sa locuiesc
Sa iti incredintez viata mea toata,
Sa facem impreuna-un univers.