Dintotdeauna a existat o legatura puternic emotionala intre femei: legatura mama fiica, surorile intre ele, prietenele BFF for life etc. Stim atat de multe unele despre altele, empatizam, simtim, stim prin ce trece cealalta.
Ne intelegem una pe alta asa cum rar o poate face un barbat (nu pentru ca nu vrea, ci pentru ca barbatii nu trec, nici fizic nici emotional prin ce trecem noi).
In generatiile trecute, cand nasterea de prunci era o trauma si se desfasura in conditii insalubre si deloc propice, femeile adesea spuneau ca isi doresc sa nasca baieti, pentru ca fetele sunt tare chinuite.
Desigur, nu stie nimeni soarta altui om si totusi, mamele si femeile de dinainte aveau mare mila pentru fiicele lor.
Pe cele care aveau sotii violenti, le ajutau si le protejau, cand aveau copii sareau sa le ajute, daca se imbolnaveau foloseau remedii stravechi una pentru cealalta, se ascundeau, se acopereau una pe alta pana la complicitate.
In prezent insa, singuratatea data de mediul social si profesional in care femeia traieste (pleaca de acasa ca sa studieze intr-un oras mai mare, acolo apoi munceste, deci nu prea are timp sa isi faca multi noi prieteni, apoi se casatoreste, face copii, iar munceste, plateste ratele si in toata viteza asta e tare singura) face ca acest sentiment de sora, de gasca de fete complice in toate sa dispara.
Cand te casatoresti, toti iti spun felicitari, dar prea putin despre cat e de greu de dus un parteneriat in doi pe termen lung.

Cand esti gravida sau cand nasti, iarasi primesti felicitari, fara vreun indiciu despre cat de coplesitoare si grea poate fi maternitatea, mai ales la inceput.
Si, totusi, o mama e mereu acolo
O prietena nu te va lasa la greu
O vecina va sta cateva ore cu copilul tau
O colega iti va aduce de mancare cand iti e rau
O amica te va suna cand, poate, iti e cel mai greu.

Pentru ca oricat de complicate am fi, noi, femeile, ramanem complice una pentru alta la greu.
Cele mai amare lacrimi le-am varsat in poala bunicii mele.
Ma mangaia si ma legana si ma alina.
Apoi am plans des si la mama pe umar
Si foarte mult am plans in bratele surorilor mele
Si am mai plans la cea mai buna prietena, nasa mea
Si la prietenele din copilarie cu care avem ritualul sa ne intalnim lunar
Si am mai plans cu noile prietene din diaspora atunci cand ne simțeam departe si singure si cand copiii nu ne ascultau
Femeiele, mereu complice. Mereu complicate