De multa vreme ma gandeam ce norocoasa as fi sa pot experimenta ambele tipuri de nastere pentru ca intotdeauna am fost o persoana curioasa, dar si empatica. Si e mult mai usor sa te pui in locul cuiva sau sa il intelegi daca si tu ai fost in aceeasi pozitie/situatie.
Prima noastra copila (Maria) a venit pe lume la aproape 40 de saptamani intr-o dupa amiaza de vineri. A fost, ceea ce mai tarziu am aflat ca se numeste “cezariana de Weekend”. Adica nu exista motive medicale pentru a face operatia, ci doar confortul medicului care asteapta weekendul si, desigur, nerabdarea si entuziasmul parintilor care abia asteapta sa isi cunoasca primul nascut si accepta sa isi cunoasca copilul mai repede decat era prevazut. Astfel, Mariuca a sosit in urma unei nasteri declansate (perfuzie cu oxitocina, urmata de ruperea manuala a membranelor) si finalizate cu operatia de cezariana.
Avand in vedere toate cursurile de pregatire a nasterii naturale la care participasem si tot planul de nastere pregatit in detaliu, precum si nerealizarea acestuia, aveam toate riscurile sa raman traumatizata si sa intru rapid in depresia post partum. Declansarea nasterii si ruperea membranelor, raceala si lipsa de comunicare a specialistilor din spital au fost greu de indurat. Dar buna ingrijire post partum atat a mea, cat si a bebelusului, m-au ajutat sa ma externez cu zambetul pe buze si cu o stare generala foarte buna.
Una peste alta, recuperarea cu bebe acasa a fost o experienta foarte placuta si m-a ajutat sa uit nasterea traumatizanta prin care am trecut.
Cezariana nu e bau-bau. Trebuie doar sa ai langa tine oameni faini care sa te ajute post operator si cu bebe. Poate fi chiar o experienta placuta atat timp cat si tu, si bebe ajungeti cu bine acasa si cu sanatate.
Dupa ce am reusit sa o avem acasa pe Maria, pe masura ce timpul trecea, am stabilit ca ne dorim mult ca ea sa nu creasca singura, si, mai ales, sa nu fie singura pe lume mai tarziu. Asa ca am decis sa mai avem copii, fara a stabili vreun termen precis.
Iar pana ca Mariuca sa implineasca 1 an, soțul meu a primit o oferta de nerefuzat si ne-am relocat in Franta. Aici am ramas insarcinata la foarte scurt timp dupa ce ne-am mutat, tot cu o fetita.
Inca de la inceputul sarcinii, mi-am dorit mult sa am o altfel de experiența a nasterii, una implinitoare, intrucat nasterea e o minune care ne apartine, ca femei, un moment unic indiferent de cati copii am avea. Asa ca am început sa construiesc, in mintea mea, posibilitatea de a naste natural.
Iata cum a decurs:
Imi doream mult sa ajung sa scriu asta: NVDC reusit in Franta, la 18 luni de la cezariana facuta in Romania. Mi-au fost de mare ajutor toate filmulețele de pe canalul YouTube al Dittei Depner, dar si altele, la fel de inspirationale si minunate.
Povestea pe scurt: chiar cand am implinit 40 de saptamani a inceput travaliul: duminica noaptea la 2:55 contractii dureroase la 5 min distanta, nu ma asteptam sa porneasca asa in forta. Am rezistat cu respiratii de relaxare, ganduri pozitive ca pot duce cu bine la capat. Pe la 6:30 am facut dus pentru ca simteam ca ma apropii si contractiile erau tot mai dese si dureroase. L-am trezit pe sot, la 7 eram la spital cu dilatatie 4. Totul a escaladat apoi rapid si la ora 14:11 am nascut-o pe a doua noastra fetita din doar cateva impingeri.
3530 greutatea, 50 cm. Eu am avut ceva rupturi in profunzime, m-au cusut.
Fetita a stat pe mine cateva ore bune, fara spalare, si la san.
Desigur, nasterea este de abia inceputul drumului, caci a fi mama inseamna sa si cresti, hranesti, alini, educi, imbratisezi (si atat de multe altele care vin dupa nastere) minunea de pui de om adus pe lume. Francezii au o urare tare draguta pentru mamele proaspete, la plecarea din maternitate: te felicita pentru reusita nasterii si apoi iti spun “Bonne continuation!”. Si cand ajungi cu bebe acasa, intelegi ce au vrut sa zica.
