Povestea nasterii celui de-al doilea meu copil e descrisă cu amanunte AICI. Acest copil, acest copil neanuntat, nechemat, copilul surpriza care a adus doua liniute pe test in ziua de Mos Nicolae si care s-a incapatanat sa ne aleaga ca familie trecand printr-o sarcina toxica, in care am slabit, am plans in hohote, am avut primul meu atac de panica, am trecut prin carantina cu un copil inchise in casa in timp ce sotul meu medic in linia intai lupta pentru stingerea focarului de boala din zona rosie in care ne aflam. Acest copil, spuneam, m-a vindecat si m-a reparat in zone in care nici nu constientizam cat sunt de franta.
Ce am invatat de la copiii mei pana acum:
Chiar nu conteaza felul in care ii aduci pe lume, ei te iubesc oricum
Nu conteaza ca nu ai facut dus de cateva zile si nu ti-ai spalat parul, ei te admira oricum
Nu e relevant daca ai reusit sa speli toate vasele si rufele si sa cureti casa, ei nu te judeca
Un zambet sincer de copil iti arata daca sunt fericiti cu adevarat
Ei nu plang ca sa te streseze si nu fac boacane ca sa te supere, ci pentru ca deseori sunt neindemanatici sau isi doresc sa faca ceva si au frustrarea ca nu reusesc
Cand te superi pe ei, ei te iubesc
Cand ii certi sau critici, ei te iubesc
Cand ridica manutele spre tine vor sa cobori la nivelul lor sau sa ii ridici pe ei catre tine
Merg cu tine la baie, plang daca dispari din campul lor vizual chiar si o secunda, se trezesc daca pleci de langa ei, nu pot adormi fara bratele tale- aceasta dulce dependenta face parte din dezvoltarea lor
Primul an de viata indraznesc sa il numesc etapa care giver, asta esti pentru bebe: persoana care il hraneste, il schimba, ii face baita, il iubeste cel mai mult. Nu mai este despre tine, esti mainile si picioarele lui, vrea sa il porti, sa vada si sa ii explici lumea in care l-ai adus. De aceea, in aceasta etapa oboseala si extenuarea sunt normale. Sa plangi in prosop in baie ca sa nu te auda nimeni e normal. Sa simti ca iti e dor de cine erai si de viata de dinainte e normal. Sa vrei cateva ore doar pt tine e normal. Ca nu o sa ai mereu toate astea in acest prim an, iarasi e normal. Dar poti cauta solutii sa iti fie un pic mai usor.
Binele copilului meu nu trebuie sa excluda binele meu
Desigur, el este prioritar in satisfacerea nevoilor pentru ca ale lui sunt urgente si trebuie ajutat de indata ce da semne ca are nevoie. Dar un parinte trebuie sa faca fata acestor nevoi care de multe ori te aduc in pragul extenuarii sau chiar depresiei. Asa ca e important sa te hidratezi, sa mananci ceva bun, sa faci lucruri care iti fac placere in acele cateva minute libere care iti raman in cresterea bebelusului sau chiar cu bebe in brate ori in sistem/carut. Echilibrul psihic al parintilor este esential pentru a creste un copil fericit. Apoi, daca in casa atmosfera e placuta, armonioasa, pace si intelegere, copilul simte aceste emotii pozitive si se incarca de la ele.
Caci ai nevoie de armonie si bebe fericit pentru terrible twos, etapa cu dintii si dezvoltarea bebelusului, devenirea lui ca toddler.
Daca vrei, de la nastere, parinteala e ca si cum te urci intr-un carusel: e tot mai rapida si mai anevoioasa calatoria, dar ce senzatii tari iti ofera!
Sau ca si cand esti la o nunta in Moldova si incepe dansul: te ia usor cu o hora la pas, apoi, pe nesimtite creste ritmul pana ajungi la o sarba iute de iti sar papucii din picioare. Si nu poti renunta, nu dai inapoi, ba chiar iti place, desi esti transpirat si simti ca nu mai ai aer. Dar esti mandru nevoie mare de miscarile tale in ringul de dans.