Sa mangai fara sa fii consolata,
Sa iubesti fara sa fii apreciata,
Sa fii mereu ultima care mananca, ultima care adoarme…
Dar prima care se trezeste, care curata si spala, sterge, gateste, limpezeste….
Esti cea care a renuntat la sine,
La viata sociala si la propriul bine
Ca sa fii cuptor puiului tau
Sa dai viata din viata ta si ajutor.
Si nu astepti nimic in schimb,
Caci asteptarea doare,
Ci doar te uiti la pui cum cresc
Sub aripa ta ocrotitoare.
Si de ti-ar spune cineva
Ca fara ei ti-ar fi mai bine,
Indata i-ai raspunde asa:
Copiii mei, carne din mine,
Sunt rostul mamei pe pamant: sunt rodul pentru care plang, sunt viata mea si implinirea.
Copiii mei imi sunt menirea!