Despre experienta nasterilor mele am scris deja AICI si AICI. Si tot din experienta mea, va ofer cateva ganduri legate de cat de diferite/asemanatoare sunt de fapt cele doua metode de a ne aduce pe lume propriile miracole.

1. Lipsa travaliului (cezariana programata) fata de parcurgerea travaliului la nasterea vaginala. Desigur, si eu, ca multe alte femei, aveam marea teama de durerile din travaliu si expulzie. De aceea, de multe ori ma gandeam ca daca nu o sa mai pot, voi cere cezariana. Insa, dupa ce am studiat medical si psihologic ce inseamna travaliu, dupa ce am privit cateva filmulete de nasteri naturale de bun simt (nu exagerate, ca in filme, unde se tipa in gura mare) si am vazut si cateva video-uri ale Dittei Depner pe canalul ei de YouTube, am inteles ca nu e chiar asa rau. Ba mai mult, o explicatie a Dittei mi-a ramas si acum in minte si o port cu mine: fiecare durere, fiecare contractie, ma aduce mai aproape de intalnirea cu bebe. Fraza asta mi-a dat atata putere inca de la primele contractii pentru ca vizualizam, proiectam si, mai ales, intelegeam ce se intampla cu corpul meu, care e mersul normal si incotro ma ducea fiecare contractie. Experimentarea travaliului si faptul ca am trecut prin el, nu peste el, mi-a dat o satisfactie incredibila, o senzatie grozava de eliberare si o stare de fericire pura. Am simtit cumva ca am castigat dreptul de a fi mama, ca am luptat pentru asta si ca sunt atat de puternica si potrivita pentru copilul meu. Am castigat stima de sine, siguranta de sine si o putere imensa de a ma bucura de familia mea.
2. Anestezia (rahianestezie vs. epidurala) tot in coloana vertebrala, se face intai o anestezie locala cu un ac finut, urmata de introducerea cateterului cu un ac mai gros. Atentie: e important sa stai cat mai nemiscata si sa respecti indicatiile medicului anestezist si/sau ale asistentei ATI pt ca anestezia sa prinda la fel pe ambele parti (la cezariana nu am avut problema asta, insa la nasterea naturala, anestezia a prins mai bine pe partea stanga, iar pe dreapta simteam durerea contractiilor mai puternica).
3. Timpul de asteptare pana la intalnirea cu bebe (cezariana dureaza aproximativ 40-60 minute, la care se adauga timpul de dinainte necesar pt analize si pregatire, in timp ce travaliul poate dura ore bune, in cazul meu 11 ore pana mi-am tinut fetita in brate).
4. Programare vs surpriza intalnirii (cezariana se poate programa de indata ce esti la termen sau medicul considera ca e cazul, in timp ce travaliul te poate surprinde oriunde si la orice moment). Eu m-am trezit din somn la 2:55 cu dureri mari si contractii la 5 min si am nascut dupa ora 14:00.
5. Lactatia si alaptarea (in cazul nostru, lactatia a aparut cam la fel de rapid dupa ambele nasteri – am consumat imediat multe lichide, inclusiv ceai organic pentru sustinerea alaptarii si colostru am avut imediat cativa ml, apoi usor-usor am tras cu pompa de la o zi la alta si am avut lapte pentru ambele bebeluse).
6. Burta si recuperarea. Dupa operatia de cezariana, uterul s-a retras mai greu, burtica de asemenea. Aveam acele dureri de mijloc la aproape fiecare miscare. Desi suportabile, daca tuseam, radeam, ma miscam, disconfortul exista. La nasterea naturala, uterul s-a retras mult mai rapid. Recuperarea a durat maximum 3 saptamani in sensul de burtica, uter, cusatura. Iar senzatia de durere sau disconfort a durat vreo doua zile doar.
7. Furtuna hormonala. Cum am mai spus, dupa operatia de cezariana m-am simtit pacienta, in timp ce nasterea naturala m-a ajutat sa simt ca sunt mama. Dupa cezariana am plans mai mult, ma si durea, nu ma puteam dedica 100% copilului pentru ca eu insami eram inca in proces de recuperare. Simt ca cezariana mi-a furat cumva cateva saptamani de frumusete si gingăsie cu bebe mic-mic. M-a impiedicat sa fac mai mult, sa o simt mai mult, sa o adulmec mai indeaproape, sa o plimb si sa o port mai mult. Dupa nasterea naturala am stat cu bebe in brate imediat, ora magica si pana la iesirea din spital (acasa am mai rarit sesiunile de tinut bebe in brate pt ca am alternat cu tinut copilul 1). Hormonii mi-au fost complici si am rezistat foarte bine emotiilor primei intalniri intre surioare, primele nopti nedormite, alaptatului de la 0 si tot ce inseamna un nou inceput cu un nou-nascut. Am plans in seara dinaintea externarii la gandul ca imi va fi greu cu doua copile asa mici (am simtit un pic de panica), apoi am mai plans in a doua saptamana (simteam nevoia sa eliberez ceva tensiune venita din dificultatea de adaptare la noua viata in 4). Dar starea generala a fost considerabil mai buna dupa a doua nastere, am simtit bucurie imensa, usurare dupa nastere, relaxare in cresterea lui bebe 2 fata de bebe 1. Cum am mai spus, bebe 2 e a doua mea sansa (poate ultima) de a da viata, de a aduce viata mai bine zis pe pamant si de a simti si mirosi minunea asta. Asa ca bucuria e enorma.